Alături de alte obiective de studiu din clasele primare, educaţia muzicală ocupă un loc important, reprezentând un mijloc de educare estetică a şcolarilor. Se ştie că muzica are rol important în viaţa omului. Ea, muzica, generează emoţii, formează vocea, dezvoltă gustul pentru armonie, dezvoltă dragostea pentru frumos.
Practica arată că şcolarilor mici le place obictul educaţie muzicală. De fapt, din primii ani ai copilăriei, copiii sunt atraşi de muzică. În muzică copilul îşi găseşte un mijloc de trăire emoţională. Vorbind despre anii de şcoală primară putem spune că pe parcursul lor, educaţia muzicală îi ajută pe elevi să-şi formeze auzul muzical, să-şi educe vocea, să înţeleagă mesajul operelor muzicale.
La intrarea în clasa I sunt copii care nu pot prelua tonul corect, care efectiv nu pot reproduce o melodie, au un auz muzical slab şi uneori şi o dicţie proastă. Dacă învăţătorul perseverează, dacă se preocupă de vocea lor, insistând pe cântare şi pe exerciţii de dezvoltare a vocii, dacă orele de educaţie muzicală sunt făcute cu profesionalism, astfel încât să-i atragă pe şcolari, atunci se vor obţine rezultate bune în însuşirea aptitudinilor muzicale ale şcolarilor.
Dacă există preocupare din partea dascălului pentru vocea copilului, dacă ora de educaţie muzicală nu va fi considerată un obiect neimportant de studiu, atunci ei vor îndrăgi tot mai mult acest obiect, iar cântecul va intra în sufletul şi în viaţa lor.
Experienţa a arătat că dispoziţia muzicală a copiilor poate fi creată doar acordându-i acestui obiect importanţa cuvenită. „Materialul” muzicii este sunetul, care poate fi înţeles de orice copil. Totuşi există câteva condiţii importante care fac mai uşor înţeleasă şi percepută muzica.
Una din cele mai importante condiţii ar fi ca învăţătorul care predă muzica să aibă o voce frumoasă, caldă, expresivă. Atunci când el este talentat la muzică, adică are o voce deosebită, când le va cânta elevilor săi un cântec va face să vibreze cele mai fine coarde ale sensibilităţii lor.
Au fost cazuri de copii, care au fost atât de impresionaţi de vocea învăţătorului lor, încât au lăcrimat când acesta le-a cântat pentru prima dată imnul ţării. Ca urmare a observaţiilor inregistrate pe generaţii de elevi nu se poate spune că educaţia muzicală este un obiect foarte uşor. În clasele I-II şcolarii învaţă să cânte după auz. Ei se educă acum prin exerciţii muzicale şi cântece uşoare şi atrăgătoare. Tot în această perioadă ei îşi formează deprinderea de a percepe, a recunoaşte şi a reproduce duratele muzicale, pauzele şi dirijatul intuitiv. De asemenea lecţiile mai cuprind noţiuni legate de mersul ascendent şi descendent al melodiei, reprezentări legate de nuanţele şi mişcarea cântecului sau tactarea măsurii.
S-a observat că dacă în primele clase se formează corect reprezentările muzicale la elevi, acestea vor constitui baza pentru formarea memoriei lor muzicale. Este foarte important ca şcolarii să aibă o memorie muzicală bună pentru că astfel el poate să reprezinte corect sunetele muzicale.
Referindu-ne la perioada notaţiei putem spune că obiectul devine puţin mai greu, în sensul că, acum ei învaţă elemente de teorie muzicală: notele muzicale, măsuri, valori, nuanţe şi altele. Acum limbajul muzical pe care copilul şi l-a format în perioada prenotaţiei se completează cu toate aceste noţiuni enumerate mai sus. Cântecele propuse în manual sunt mai complexe, cu o linie melodică mai greu de descifrat, cu mesaj mai adânc.
Se poate spune că interesul şcolarului pentru muzică devine mai mare atunci când lecţiile se desfăşoară sub formă de întreceri sau sub formă de joc. Jocul este proprietatea copiilor şi trebuie să avem grijă să nu le încălcăm dreptul acesta. Să-i lăsăm să cânte, să se joace, căci numai aşa îşi vor dezvolta vocea şi simţul ritmului.
Trebuie spus însă că sunt şi copii, puţini ce-i drept, dar sunt, pe care nu-i ajută vocea să cânte, nu au auz muzical. Aceşti copii nu trebuie marginalizaţi. De regula aceşti copii sunt foarte buni la teorie muzicală. Ei cresc în ochii colegilor lor dovedind cunoştiinţe vaste de teorie muzicală. Începând cu perioada notaţiei aceşti copii devin mai încrezători în forţele lor. Ei îşi însuşesc noţiuni de teorie muzicală, demonstrând că pot compensa lipsa aptitudinilor de cânt cu solide cunoştiinţe teoretice.
Practica a arătat că un obiectiv important al educaţiei muzicale în clasele primare este acela de a forma un repertoriu de cântece frumoase, adevărate, româneşti cu care copiii să rămână în suflet şi în minte şi pe care să le transmită mai departe.
Acest repertoriu trebuie să conţină cântece diverse, din toate genurile muzicale, mai ales cântece tradiţionale din folclorul românesc. Realitatea arată că acum, poate mai mult ca oricând se simte nevoia de a oferi copiilor o bună educaţie în spiritul valorilor româneşti şi de a-i feri de influenţe de tot felul.
Cred că dascălul are datoria să le ofere copiilor modele de cântece româneşti care să sporească dragostea lor pentru frumos. De fapt educaţia muzicală este unul din mijloacele de formare a gustului estetic al şcolarilor. Viaţa noastră, a tuturor trebuie înfrumuseţată prin cântec.
Cântecele învăţate în şcoală, aşa cum am mai afirmat, dacă sunt alese cu grijă, dacă corespund posibilităţilor vocale ale copiilor ca tonalitate, dacă au valoare estetică şi sunt plăcute, ajung la sufletul şcolarilor, le învaţă cu uşurinţă. Învăţătorul trebuie să cunoască „repertoriul” fiecărui copil cu care el vine din familie. El trebuie să fie exigent în ceea ce priveşte interpretarea cântecelor de către copii.
E clar că gustul pentru muzică se formează preponderent în şcoală. Mai trebuie spus că emoţiile artistice se creează nu numai prin interpretare,ci şi prin audierea muzicii. Audiţia unor opere muzicale ale marilor compozitori români şi nu numai, provoacă trăirea unor înalte sentimente estetice.
În clasele I - II copiii preferă audierea unor cântece ritmate, cu texte uşoare, cu mesaj simplu. Când ascultă melodii despre micile vieţuitoare sau despre lumea copilăriei, ei trăiesc aceste momente cu intensitate maximă. Ei chiar învaţă uşor textele melodiilor audiate.
Spre sfârşitul clasei a III-a copiii încep să aibă capacitatea de a audia cântece diversificate: cântece de leagăn, opere simfonice, cântece din folclor.Pentru că aceste lucrări sunt mai greu de înţeles de către şcolari, învăţătorul trebuie să-i ajute, dându-le explicaţii despre conţinutul şi forma operei muzicale, despre mijloacele de realizare ale acesteia.
Incontestabil educaţia muzicală îmbogăţeşte bagajul de cunoştinţe generale acumulate de către elevi în clasele primare. Se ştie că ei ajung în ciclul gimnazial cu diverse cunoştinţe din domeniul muzical: despre genurile muzicale, despre stilurile muzicale, despre clasificarea melodiilor după conţinutul lor.
Ar fi de spus că există şi un inconvenient care apare în procesul de învăţare şi anume, manualele de educaţie muzicală. La unele clase acestea sunt greu de utilizat pentru că sunt prost structurate, lecţiile nu au continuitate, iar exemplele muzicale nu sunt potrivite cu tema lecţiei respective.
În ciuda acestui fapt, învăţătorul cu experienţă şi cu dragoste în meserie, poate substitui manualul când nu se poate utiliza şi poate găsi diverse metode şi procedee de predare – învăţare. „Muzica e scânteia care aprinde focul în spiritul omenesc” ( L. V. Beethoven).
Odată aprinsă această scânteie în sufletul copilului ea îl va încalzi şi-l va lumina spre descifrarea tainelor muzicii fără prea multe auxiliare. Un alt lucru observat în ultimii ani la clasele de elevi este acela că ei au interes tot mai scăzut pentru folclorul românesc. Cântecele populare adevărate nu-i mai atrag pe şcolari. Ei îşi însuşesc tot felul de melodii, venite de aiurea.
Aici, iar trebuie să intervină dascălul, care are datoria de a le forma gustul elevilor pentru muzica bună, autentică. Pentru aceasta el trebuie să le ofere modele bune de cântece tradiţionale româneşti.
În concluzie se poate spune că ora de educaţie muzicală este iubită de şcolari. Ora de muzică le crează elevilor disponibilitate pentru celelalte ore de curs. Prin muzică se face educaţie estetică, se formează gustul estetic.
Muzica izvorăşte din firea omului, dar ea trebuie cultivată, înţeleasă, aleasă cu grijă. Pentru ca muzica să-şi atingă obiectivele, învăţătorul trebuie să supravegheze asupra modului cum şcolarii îşi aleg cântecele, să-i ajute să descifreze mesajele acestora.
Practica arată că elevii care reuşesc să înţeleagă muzica din clasele primare şi pătrund în tainele ei cunoscându-i limbajul şi mesajul ei, aceştia receptează uşor toate noţiunile legate de muzică şi vor practica cu plăcere aceste activităţi.
În general copiii care înţeleg muzica vor ajunge maturii cu o cultură muzicală si vor şti ce muzică să asculte, cum s-o asculte, vor şti să deosebească genurile muzicale şi mai ales să simtă muzica de calitate. Dar pentru ca toate acestea să se întâmple cu adevărat există o singură condiţie: să acordăm atenţie orelor de educaţie muzicală şi mai ales să nu fie înlocuite cu alte ore de curs. Învăţătorul are la îndemână obiectul opţional unde poate să opteze pentru muzica vocală.
Va fi un câştig mare pentru şcolari.
